duminică, 8 iulie 2012

Am vizitat Mănăstirea Vladimirești

Duminica 8 iulie 2012, am vizitat Mănăstirea Vladimirești.
Situată la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu din județul Galați, Mănăstirea Vladimirești este un loc de pelerinaj şi hrană sufletească pentru cei ce-i cunosc istoricul sau îl află când ajung aici ca vizitatori. Mănăstire de maici cu sobor numeros (aproape 200), în prezent se situează pe locul trei în țară ca număr de personal după mănăstirile Agapia şi Văratec, dar pe primul loc între mănăstirile cu viețuire de obște.
Mănăstirea Vladimirești a fost înfiinţată din iniţiativa sorei Vasilica Gurău, devenită monahia şi stareţa Veronica. Lucrările de construcţie au început în anul 1939, un an mai târziu sfinţindu-se deja paraclisul mănăstirii. Înfiinţarea noului locaş de închinare a fost aprobată în anul 1941.
Ca urmare a unor îndepărtări de la rânduielile bisericești tradiţionale manifestate în viaţa mănăstirii, dar şi a presiunilor exercitate de regimul comunist totalitar, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act, în 1956, de autodesființarea mănăstirii.
După 1990 mănăstirea este reînființată şi refăcută, stareța Veronica Gurău şi multe dintre fostele maici reîntorcându-se în mănăstire. Au fost rectitorite biserica mare şi paraclisul de iarnă, corpurile de chilii, anexele mănăstirești şi au reînceput să funcţioneze atelierele de pictură, sculptură, croitorie, broderie ş.a.

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești


Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești
Mănăstirea Vladimirești - Adormirea Maicii Domnului

Mănăstirea Vladimirești
Mănăstirea Vladimirești - Nasterea Domnului

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești

Mănăstirea Vladimirești


Drumul de la comuna Tudor Vladimirescu este asfaltat și se poate circula pe el fără nici o problemă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu