vineri, 6 ianuarie 2012

Reteta zilei: Salată cu ficăţei calzi de pui

Ingrediente:
140g de fasole verde (eu am folosit fasole verde din conserva)
200g ficăţei de pui, curăţaţi
½ lingură ulei de măsline
½ lingură rozmarin tocat, proaspăt sau uscat
1 andivă sau salată mică verde,
cu frunzele separate
100g de năsturel (eu nu am mai gasit in supermarket, am facut fara)
3 linguri de oţet balsamic
pâine crocantă cu cereale, pentru servit



Mod de preparare:
Se fierbe fasolea într-o cratiţă cu apă clocotită timp de 3 minute, se scurge şi se păstrează caldă. Între timp, se amestecă ficăţeii, uleiul de măsline şi rozmarinul. Se încălzeşte o tigaie nonaderentă mare şi se prăjesc ficăţeii pe foc mare timp de 5-6 minute, până sunt bine rumeniţi şi pătrunşi – ar trebui totuşi să rămână puţin roz în mijloc.



Se aranjează fasolea pe farfurii mari, împreună cu frunze de salată şi de năsturel. (Eu am calit putin fasolea intr-o tigaie). Se adaugă oţet în tigaie peste ficăţei, se lasă să fiarbă câteva secunde, apoi se pun ficăţeii cu lingura peste salată.Se servesc cu pâine.

POFTA BUNA!


Sursa rețetei: Salată cu ficăţei calzi de pui

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu