joi, 4 august 2011

Mailu de azi: 6 lucruri pe care poţi să le faci când şeful e în concediu

6 lucruri pe care poți să le faci când șeful e în concediu

Absenţa şefului din birou, măcar pentru două săptămâni, în perioada de vară este singura veste bună din sezonul concediilor, când te gândeşti mai mult la plajă, şezlong şi cocktail-uri decât la muncă.

Cel mai important lucru este că ai scăpat de presiunea pe care managerul obişnuieşte să o pună constant şi care îţi afectează nu doar echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională, dar uneori şi productivitatea muncii.

1. Poţi să-ţi organizezi mai bine proiectele. Dacă ai scăpat de şedinţele nesfârşite şi de sarcinile imprevizibile pe care ţi le trasa managerul, eşti liber să-ţi pui ordine în sarcinile pe care le ai de făcut. Fără presiune constantă venită din exterior, s-ar putea să fii chiar mai productiv în această perioadă.

2. Poţi să-ţi respecţi pauzele de masă, chiar să le prelungeşti. Normal ar fi să-ţi respecţi pauzele de masă întotdeauna, indiferent de prezenţa şi presiunea şefilor. Însă realitatea din piaţa muncii arată altfel decât în teorie - sunt foarte mulţi angajaţi care mănâncă la birou, în timp ce trimit e-mailuri...

3. Poţi să pleci la timp de la birou. Munca peste program a devenit aproape o obligaţie de serviciu în perioada de criză. Acum vei putea să-ţi respecţi programul şi timpul acordat vieţii personale şi familiei. Atunci când şeful se află la serviciu, s-ar putea să stai de multe ori peste program, pentru a-i suplini pe alţi colegi plecaţi în vacanţă.

4. Poţi să te îmbraci mai puţin formal. Ţinuta ta poate fi mai relaxată în zilele în care şeful lipseşte. Mai ales că este vară, poţi să te îmbraci casual sau chiar sport. Acest lucru depinde desigur şi de politica firmei în ansamblu, în multinaţionale sau în bănci te vor taxa imediat ceilalţi manageri sau clienţii.

5. Poţi să stai cu căştile pe urechi. Nu toţi şefii sunt de acord să asculţi muzică la căşti în timpul programului, ca să poţi reacţiona prompt la solicitările lor. Sau dacă ţi se permite să stai cu căştile pe urechi, trebuie să dau volumul muzicii foarte încet. Acum ai scăpat de orice restricţie.

6. Poţi să-ţi redecorezi biroul. Este momentul cel mai bun să faci mici schimbări la locul de muncă, astfel încât să dai o notă de prospeţime biroului tău. Elementele de culoare îţi vor schimba perspectiva asupra vieţii la job.

Sursa cred ca este: http://www.realitatea.net/6-lucruri-pe-care-poti-sa-le-faci-cand-seful-e-in-concediu_857925.html#ixzz1TlSDnYsK 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu